Când cerul se întuneca deasupra unui sat românesc, primejdia era cât se poate de concretă. Grindina putea nimici într-o clipă recolta unui an întreg. O viitură putea rupe un pod ori izola o gospodărie. Alături de rugăciuni, semnele vremii și munca grea a câmpului, oamenii spuneau și povești despre bărbați misterioși a căror știință trecea dincolo de nori.
Ei erau solomonarii: stăpâni rătăcitori ai vremii, închipuiți adesea în haine sărăcăcioase, cu cărți neobișnuite, toiag de fier și puterea de a struni balaurul. De la un ținut la altul și de la o povestire la alta, puteau ocroti comunitatea, pedepsi o jignire sau aduce o furtună nedorită. Puterea lor inspira teamă și respect tocmai fiindcă vremea putea însemna deopotrivă binecuvântare și nenorocire.
A village watched the clouds as carefully as it watched its fields.
Satul urmărea norii cu aceeași grijă cu care își privea ogoarele.
Călătorul pe care nimeni nu îl recunoaște
În multe povestiri, solomonarul sosește fără alai și fără vestirea numelui. Poate părea un drumeț sărac, care cere de mâncare ori adăpost. Abia mai târziu, când se adună norii, gazdele se întreabă pe cine au primit sau pe cine au alungat. Astfel, o putere a naturii capătă și înțeles moral: ospitalitatea față de un străin poate cântări la fel de mult precum grija pentru ogoare.
Amănuntele diferă de la o regiune la alta. Uneori poartă o carte de învățătură neobișnuită; alteori, un toiag sau obiecte legate de meșteșugul său. Tocmai această varietate arată viața tradiției orale, nu existența unei singure rânduieli neschimbate.
Balaurul și drumul printre nori
Una dintre cele mai puternice imagini este aceea a solomonarului purtat prin văzduh de un balaur. Spre deosebire de dragonii fanteziei moderne, această făptură aparține unei lumi imaginare românești mult mai vechi și mai felurite. Poate avea trup șerpuitor, dimensiuni uriașe și o legătură strânsă cu furtuna însăși. Călărețul și balaurul dau chip drumului nevăzut al norilor amenințători peste munți.
Imaginea pune în poveste o experiență cunoscută. Furtuna pare să aibă direcție, voință și glas; tunetul îi vestește apropierea, iar fulgerul dezvăluie pentru o clipă puterea ascunsă în nori.
O școală a cunoașterii ascunse
Un fir remarcabil al tradiției îi înfățișează pe solomonari drept bărbați pregătiți într-o școală ascunsă sub pământ. În unele mărturii culese de folcloriști, ucenicia durează șapte ani; elevii învață limbile viețuitoarelor, tainele naturii și meșteșugul stăpânirii furtunilor. Unele variante îl așază pe Diavol în rolul de învățător, în vreme ce altele îi dau solomonarului un loc binevoitor în rânduiala lui Dumnezeu.
Numele trimite cu gândul la Solomon, regele biblic renumit pentru înțelepciune, dar cercetătorii au analizat și legături cu imaginea învățăcelului rătăcitor din tradiția transilvăneană. Aceste explicații concurente vorbesc despre o figură aflată între știința cărturărească, imaginația religioasă și experiența satului.
Ce au păstrat furtunile în amintire
Solomonarul aparține României trecătorilor de munte, gospodăriilor risipite și vremii urmărite cu atenție și neliniște. Folclorul nu înlocuia priceperea practică: oamenii cunoșteau semnele schimbării cerului pentru că viața lor depindea de ele. Poveștile dădeau neprevăzutului un chip, unul de la care satul putea cere îndurare, cu care putea negocia ori se putea certa.
Relatările tradiționale îi pomenesc și pe pietrari sau ghețari, apărători care încercau să abată grindina de la ogoare, uneori prin gesturi rituale făcute cu coasa ori prin cuvinte de protecție rostite la hotarul satului. Furtuna devenea astfel o confruntare între feluri diferite de cunoaștere, având drept miză recolta aproape coaptă.
Astăzi, solomonarul rămâne una dintre cele mai vii figuri ale legendelor românești despre vreme. El ne amintește că o furtună care se apropia nu era niciodată doar un peisaj. Putea schimba soarta unei familii, a unei văi sau a unui anotimp întreg.
În Vraja Adevărată, vechile povești despre solomonari deschid o cale către vreme, moștenire și posibilitatea ca unele cunoștințe considerate cândva simple legende să aibă o istorie mai adâncă. Romanul își dezvoltă propria interpretare ficțională; relatările de mai sus aparțin tradiției românești mai largi.
- Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, articole despre solomonari și obiceiurile legate de vreme (CIMEC).
- Simona-Elena Catană (Copăcescu), „Solomonar’s Book and the Etymology of ‘Cloud Chasers’”, Journal of Romanian Literary Studies 27 (2021), pp. 629–636.
- Definiții lexicografice și rezumate ale tradițiilor regionale, inclusiv DEX și mărturii din Maramureș atribuite lui Pamfil Bilțiu.
Relatările populare diferă de la o regiune la alta și uneori se contrazic. Textul le apropie pentru cititori fără a prezenta o singură variantă drept universală.