Caragiale și lumea de la nivelul străzii
Ion Luca Caragiale a surprins cu un umor inconfundabil viața de la parter în Grand Hôtel Victoria Română (1890). Privirea lui se îndreaptă nu spre fastul camerelor, ci spre spațiul animat de jos, unde mesele, conversațiile și plăcerea de a privi trecătorii deveneau de nedespărțit.
Un hotel împletit cu viața Bucureștiului
La întâlnirea dintre Calea Victoriei și Strada Lipscani, Hotelul Victoria își primește oaspeții din 1870. Fațada sa impunătoare păstrează eleganța unei Capitale încrezătoare în propriul viitor: piatră de culoarea mierii, balcoane sculptate, feronerie decorativă și lei de marmură de strajă lângă portic. Deasupra intrării, litere aurite alcătuiesc numele VICTORIA, iar vechea monogramă V se regăsește pe cărucioarele de bagaje din alamă. Clădirea nu are nevoie să-și proclame importanța. Bucureștiul o face de generații întregi.
Adresa s-a dezvoltat odată cu orașul. Negustori, ziariști, artiști, vizitatori străini și membri ai curții regale au venit aici să ia masa, să se întâlnească, să se cazeze și să fie văzuți. Dincolo de eleganța solemnă, hotelul avea ceva profund omenesc: viața de cafenea, o masă excelentă, un concierge cunoscut și șansa unei întâlniri care putea schimba cursul unei seri.
O fundație regală și o casă vie
În saga
Administrarea de astăzi a Victoriei continuă îndelungata legătură a hotelului cu viața culturală și regală a României. Fundația Colecția Familiei Regale a României este acționarul principal al societății care administrează hotelul, Victoria pe Calea Victoriei S.A. Activitatea fundației se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și al Principelui Radu, având ca partener instituțional Asociația Casa Majestății Sale.
În 2020, la aniversarea a 150 de ani de la fondare, Bucureștiul i-a dăruit marii doamne de pe Calea Victoriei o zi de sărbătoare: trăsuri trase de cai au trecut pe lângă leii de marmură, un alai în costume de epocă a umplut bulevardul, iar actori în rolurile Regelui Carol I și Reginei Elisabeta au salutat mulțimea, ca și cum farmecul Belle Époque s-ar fi întors pentru o după-amiază.
Dezvelită în timpul festivităților aniversare, placa de alamă din vestibul amintește anul fondării, 1870, patronajul regal și responsabilitățile societății administratoare. Ultimele cuvinte sunt deviza Familiei Regale, Nihil Sine Deo. Un oaspete poate zăbovi în fața inscripției înainte de a păși în holul recepției, printre sosirile și plecările unui hotel viu.
De la saloane la Colecția Regală
Viața mondenă a Victoriei a pășit firesc în secolul următor. American Bar a devenit un loc de întâlnire la modă în anii principelui moștenitor Ferdinand și ai principesei Maria. Lemnul lustruit și lumina caldă ofereau un contrapunct încăperilor publice strălucitoare. Conversațiile literare își găsiseră de mult un cămin aici. Regina Elisabeta, cunoscută în lumea literară drept Carmen Sylva, susținuse lecturi de poezie în micul teatru al hotelului, o amintire pe care generațiile următoare aveau să o păstreze.
În 1912, principele Nicolae Ghica-Comănești a cumpărat hotelul. Principesa Elena, apropiată de familia Șuțu și prietenă a reginei Maria, a stăruit ca micul teatru dinspre fațadă să fie transformat în muzeu. Dintr-un gest de păstrare a patrimoniului s-a născut una dintre atracțiile Victoriei: o colecție care urmărește istoria hotelului împreună cu cea a Bucureștiului, îngrijită în colaborare cu muzeul de la Palatul Șuțu.
De la Grand Hotel Lafayette la Victoria restaurată
Istoria Victoriei începe în 1870, când pe această arteră comercială animată a Bucureștiului a luat ființă stabilimentul din care avea să se dezvolte marele hotel. În perioada cunoscută sub numele de Grand Hotel Lafayette, locul făcea parte dintr-un oraș care descoperea farmecul cafenelelor, al meselor rafinate și al camerelor pregătite pentru călătorii veniți din străinătate. Numele schimbate și transformările succesive au însoțit Bucureștiul de-a lungul monarhiei, al celor două războaie mondiale și al deceniilor comuniste, fără să șteargă personalitatea vechii adrese.
După război, hotelul a trecut în administrarea statului. Saloanele și camerele au continuat să deservească orașul, însă amenajările utilitare și întreținerea insuficientă au ascuns treptat o parte din meșteșugul de odinioară. Cutremurul din 4 martie 1977 a avariat clădirea, mai ales spre partea din spate. Lucrările de reparație au făcut posibilă continuarea activității, iar fântâna de pe acoperiș și ansamblul ei de marmură au conferit Victoriei o nouă distincție către sfârșitul deceniului.
Revoluția din decembrie 1989 a deschis alte perspective, dar salvarea clădirii nu a venit imediat. În anii 1990, incertitudinile privind proprietatea și costurile conservării unui imobil istoric de asemenea proporții au întârziat investițiile majore. La începutul anilor 2000, clarificarea situației juridice a permis pregătirea unei reabilitări ample. O societate de investiții cu conducere românească, sprijinită de capital străin, a început să reunească finanțarea și echipele de specialiști necesare pentru salvarea atât a clădirii, cât și a activității hoteliere.
Între 2004 și 2007 au fost realizate expertizele și proiectele detaliate. Consolidarea și restaurarea au început etapizat în 2008; criza financiară internațională a încetinit lucrările, fără să le oprească. Elementele decorative originale au fost conservate ori de câte ori a fost posibil, iar cele deteriorate au fost refăcute. Camerele, lifturile, instalațiile, muzeul și terasa au fost adaptate exigențelor contemporane, păstrând aspectul familiar al hotelului.
Lucrările principale s-au încheiat în mare măsură în 2014, iar Victoria s-a redeschis integral în 2015. Muzeul și spațiile de expoziție au readus hotelul în viața culturală a Bucureștiului. În 2016 și 2017, Fundația Colecția Familiei Regale a României s-a implicat tot mai mult în viitorul instituției, iar colaborarea culturală s-a dezvoltat în forma actuală de administrare cu legături regale. Înaltul patronaj a fost acordat în 2018, iar în 2020, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la fondare, în vestibulul hotelului a fost dezvelită placa de alamă care consemnează anul fondării, menirea culturală a hotelului și asocierea sa cu Casa Regală.
Intrarea, salonul de lectură și muzeul
Trecând printre leii de marmură, vizitatorul descoperă imediat amploarea interiorului. Un candelabru coboară de sub tavanul înalt, casetat, deasupra coloanelor din marmură albă cu capiteluri aurite. Lemnul de stejar moldovenesc încălzește pereții, o scară din marmură roz urcă în spirală spre mezanin, iar lifturile originale, cu cabine de alamă și grilaje aurite, se deplasează într-un ritm domol, aproape ceremonios. Portretele lui Ferdinand și Maria veghează holul recepției. Impresia este mai degrabă ospitalieră decât intimidantă: suficient fast pentru a impresiona, dar destulă căldură pentru a te îndemna să rămâi.
Lângă birourile recepției, Salonul de Lectură Regina Elisabeta oferă catifea vișinie, stejar închis la culoare și un răgaz binevenit. Ceva mai departe, muzeul hotelului se deschide din holul principal, înainte de American Bar. Meniuri vechi, chei de cameră, fotografii, fragmente decorative, o machetă a clădirii și documente din generațiile succesive ale Victoriei dau pereților propria memorie. Un călător venit doar să se cazeze poate rămâne aici o după-amiază întreagă, descoperind Bucureștiul.
O terasă pe măsura Capitalei
Acoperișul hotelului s-a schimbat aproape la fel de mult ca încăperile de dedesubt. Ceea ce fusese o pasarelă îngustă de belvedere din epoca Belle Époque a devenit, treptat, o grădină suspendată pentru recepții, de unde Bucureștiul se desfășoară dincolo de balustrade, iar lumina serii se așază peste acoperișuri. Renovările din timpul regimului Ceaușescu i-au adus piesa centrală cea mai spectaculoasă: marea Fântâna Unirii, din marmură și bronz. Concepută pentru reședința de la Primăvara, fântâna a fost terminată prea târziu pentru vizita președintelui Ford și a devenit, în schimb, mândria Victoriei, fiind inaugurată în timpul vizitei președintelui Valéry Giscard d’Estaing din martie 1979.
Marmura de Rușchița, cele opt scuturi heraldice regionale și arcurile de apă de o precizie uimitoare oferă o călătorie în miniatură prin România. Lucrările ulterioare au adăugat vegetație, panouri discrete de protecție din sticlă, mobilier confortabil și suprafețe de mers mai sigure, fără a răpi panorama. Fântâna a rămas centrul unei terase unde diplomați, oaspeți și prieteni pot sta de vorbă deasupra agitației străzii.
Locul în care romanul întâlnește orașul
Cititorii romanului Vraja Adevărată descoperă Victoria în ritmul vieții sale cotidiene: portarii atenți de sub copertina intrării, întâmpinarea imperturbabilă a lui Emil la recepție, un lift care pare să urce în propriul său ritm aristocratic și conversații ce se mută din salonul de lectură spre American Bar sau spre grădina de pe acoperiș. Hotelul este o adresă splendidă, dar și un loc în care oamenii au de înfruntat complicațiile obișnuite ale afecțiunii, muncii și discreției.
Afară, Calea Victoriei se schimbă necontenit. Înăuntru, hotelul rămâne fără îndoială el însuși. Când ultimele raze ale soarelui ajung la fântână și la acoperișurile din depărtare, înțelegi lesne de ce atâtea povești ale orașului și-au găsit drumul prin ușile Victoriei.
