A VISUAL COLLECTION
O COLECȚIE VIZUALĂ
Paintings, drawings and imagined public artworks from the world of the novel. Begin in Iași, through the observant eyes of young artist Alex Manole.
Picturi, desene și opere de artă publică imaginate în lumea romanului. Începem la Iași, prin ochii atenți ai tânărului artist Alex Manole.
Four works · Iași studies
Patru lucrări · Studii din Iași
01 / 04
Ghost Façades
Charcoal triptych · Tătărași, Iași
Triptic în cărbune · Tătărași, Iași
Three studies of neglected shopfronts and worn masonry. Alex attends to what a city keeps, even when a doorway has been sealed and a sign has almost vanished.
Trei studii ale unor prăvălii uitate și ale zidăriei marcate de timp. Alex observă ceea ce orașul păstrează, chiar și atunci când o intrare a fost zidită, iar firma aproape a dispărut.
View artwork Vezi lucrarea
02 / 04
Tram No. 11 at Dusk
Graphite and colour wash · Iași
Grafit și laviu colorat · Iași
A tram at dusk, glimpsed among arches, old buildings and the quiet movements of the city. Everyday transport becomes an exercise in attention.
Un tramvai la amurg, surprins printre arcade, clădiri vechi și mișcările tihnite ale orașului. Transportul cotidian devine un exercițiu de observație.
View artwork Vezi lucrarea
03 / 04
My City When Nobody Is Looking
Concertina sketchbook · Mixed media
Caiet de schițe tip acordeon · Tehnică mixtă
Twelve folded panels of streets, walls and small discoveries: stained paper, a tram ticket, a receipt and the everyday traces that grand views omit.
Douăsprezece panouri pliate cu străzi, ziduri și mici descoperiri: hârtie pătată, un bilet de tramvai, un bon și urmele cotidiene pe care priveliștile monumentale le trec cu vederea.
View artwork Vezi lucrarea
04 / 04
Sunset at Club CFR and the Elisabeta Steps
Graphite and colour wash · Iași
Grafit și laviu colorat · Iași
Club CFR and the steps of Scara Elisabeta beneath a violet-and-amber evening sky. A familiar urban corner held for an extra moment.
Club CFR și treptele Scării Elisabeta sub un cer de seară violet și chihlimbariu. Un colț de oraș familiar, privit cu o clipă mai mult.
View artwork Vezi lucrareaSCULPTURE & PUBLIC ART
SCULPTURĂ ȘI ARTĂ PUBLICĂ
Commissioned for one president’s visit, completed too late, and unveiled for another, the Union Fountain found an unexpected home high above Bucharest.
Comandată pentru vizita unui președinte, terminată prea târziu și inaugurată în timpul vizitei altuia, Fântâna Unirii și-a găsit un cămin neașteptat deasupra Bucureștiului.
The fountain that now presides over the rooftop of Hotel Victoria was never intended to stand there. Its story begins in 1975, when Elena Ceaușescu commissioned a diplomatic showpiece for Primăvara, the leadership residence in Bucharest. United States President Gerald R. Ford was expected on 2–3 August, and the reception offered an opportunity to present Romania to an important Western guest through an artwork of unusual scale and refinement.
The commission went to Zoe Băicoianu (1910–1987), with fabrication entrusted to her studio under the sculptor’s direction. The brief called for elegance, technical finesse and a vision of national unity. Rather than a portrait of a leader or a conventional triumphal monument, the design that emerged placed the Romanian landscape, its creatures and its regional emblems at the centre of the work.
An international occasion makes a poor deadline for an ambitious sculpture. Materials were difficult to obtain, and successive orders to revise the design prolonged the work. The August 1975 reception came and went without its intended centrepiece. Băicoianu’s studio did not complete the fountain until early 1977, long after the American president had departed.
Then, on 4 March 1977, the earthquake changed the city’s priorities. The intended installation at Primăvara was deferred as buildings and public spaces were reassessed and repaired. The earthquake did not cause the fountain to miss Ford’s visit; it changed what would happen to the finished work afterwards.
Nicolae Ceaușescu, however, considered the fountain altogether too large for the garden beside the swimming pool at Primăvara. The state was already spending lavishly on the renovation of Hotel Victoria, turning the old establishment into a self-contained luxury hotel for visiting diplomats and dignitaries. Its guests could be entertained in comfort and, just as conveniently for their hosts, discreetly observed. The rooftop, once little more than a precarious Belle Époque viewing boardwalk, was being transformed into a garden terrace for receptions. The fountain, Nicolae reasoned, would make a magnificent showpiece there, rather than overwhelm the grounds of their private residence. Elena, who had commissioned it for Primăvara, was reluctant to part with it, but eventually assented and ordered its relocation.
And so Fântâna Unirii found its first home atop the renovated Victoria, crowning an old monument to capitalist glory with a distinctly socialist flourish. The fountain was formally unveiled during the March 1979 state visit of French President Valéry Giscard d’Estaing. Intended to impress one visiting president, and completed too late for his reception, it made its debut before another. Its unlikely journey was recorded on a broad bronze plaque with inscriptions in Romanian, French and English, which readers encounter in the novel.
At the centre rises an ovoid pillar of Rușchița marble. Its reliefs gather the country into a continuous visual journey: mountains and waterways, lakes and churches, bears, wolves, lynx and chamois. Bronze lines, brass fittings, ceramic details and coloured-glass inlays interrupt the pale stone with moments of colour and light.
Eight regional heraldic shields project from the pillar on carefully concealed water-feed tubes. Some are immediately recognisable: Moldova’s aurochs, the eagle of Wallachia, the deer of Maramureș and the dolphins and anchor of Dobrogea. Others invite closer inspection: Transylvania’s seven towers beneath celestial symbols, an outline of a Bucovina monastery, or the Dacian and Roman motifs associated with Oltenia. The sculpture rewards the sort of curious argument that breaks out when several people begin identifying its emblems.
The water itself is part of the precision. Quiet, carefully controlled jets emerge from the heraldic elements in slender, glasslike arcs, returning to the basin with little spray or noise. Băicoianu’s imagined work is an emblem of unity, but also an intimate social object, made to be walked around, questioned and enjoyed at close quarters.
After the Romanian Revolution, the hotel’s owners renewed and enlarged the rooftop garden, adding discreet glass panels, safety rails and safer walking surfaces without sacrificing the views. The fountain remained its central attraction. By evening, the last sunlight warms the marble, the brass fittings take on a softer glow and the jets become part of the terrace’s gentle background conversation.
That is how the sculpture lives in True Charm. Characters pause beside it, puzzle over its heraldry and discover a little of Romania while other, more personal conversations unfold around them. The fountain’s long and improbable journey, from a missed diplomatic deadline to a rooftop above the capital, gives those moments a history of their own.
Fântâna care domină astăzi terasa Hotelului Victoria nu a fost gândită pentru acest loc. Povestea ei începe în 1975, când Elena Ceaușescu a comandat o lucrare reprezentativă pentru recepțiile diplomatice de la Primăvara, reședința conducerii de la București. Vizita președintelui Statelor Unite, Gerald R. Ford, era programată pentru 2–3 august, iar recepția oferea prilejul prezentării României în fața unui important oaspete occidental printr-o operă de artă de o amploare și o rafinare aparte.
Proiectul i-a fost încredințat sculptoriței Zoe Băicoianu (1910–1987), execuția revenind atelierului său, sub îndrumarea artistei. Comanda cerea eleganță, finețe tehnică și o imagine a unității naționale. În locul portretului unui conducător ori al unui monument triumfalist convențional, proiectul a așezat în centrul compoziției peisajele României, viețuitoarele sale și simbolurile regiunilor istorice.
O mare ocazie diplomatică nu este neapărat și un termen realist pentru o sculptură atât de ambițioasă. Materialele se obțineau greu, iar ordinele succesive de modificare a proiectului au prelungit lucrările. Recepția din august 1975 a avut loc fără piesa centrală care îi fusese destinată. Atelierul lui Băicoianu a încheiat execuția abia la începutul anului 1977, mult după plecarea președintelui american.
Apoi, cutremurul din 4 martie 1977 a schimbat prioritățile Bucureștiului. Instalarea prevăzută la Primăvara a fost amânată, în vreme ce clădirile și spațiile orașului erau reevaluate și reparate. Cutremurul nu a fost motivul pentru care fântâna a ratat vizita lui Ford; el a schimbat soarta lucrării deja terminate.
Nicolae Ceaușescu considera însă că fântâna era mult prea mare pentru grădina de lângă piscina de la Primăvara. Statul cheltuia deja sume uriașe pentru renovarea Hotelului Victoria, transformând vechiul stabiliment într-un hotel de lux, cu toate facilitățile necesare pentru găzduirea diplomaților și demnitarilor străini. Oaspeții puteau fi primiți cu tot confortul cuvenit și, la fel de convenabil pentru gazdele lor, supravegheați discret. Acoperișul, pe care nu existase decât o pasarelă șubredă de belvedere din epoca Belle Époque, era transformat într-o grădină-terasă destinată recepțiilor. Acolo, socotea Nicolae, fântâna ar fi devenit o piesă de rezistență, în loc să copleșească grădina reședinței lor. Elena, care o comandase pentru Primăvara, nu dorea să renunțe la ea, dar în cele din urmă a consimțit și a dispus mutarea ei.
Astfel, Fântâna Unirii și-a găsit primul cămin pe terasa renovatului Hotel Victoria, așezând pe un vechi monument al gloriei capitaliste o coroană cât se poate de socialistă. Fântâna a fost inaugurată oficial în timpul vizitei de stat din martie 1979 a președintelui francez Valéry Giscard d’Estaing. Menită să impresioneze un președinte aflat în vizită, dar terminată prea târziu pentru recepția acestuia, a fost prezentată pentru prima oară în fața altuia. Povestea ei neobișnuită a fost consemnată pe o amplă placă de bronz, cu inscripții în română, franceză și engleză, pe care cititorii o întâlnesc în roman.
În centru se înalță un stâlp ovoidal din marmură de Rușchița. Reliefurile sale reunesc țara într-un parcurs vizual: munți și ape curgătoare, lacuri și biserici, urși, lupi, râși și capre-negre. Liniile de bronz, piesele din alamă, detaliile ceramice și inserțiile de sticlă colorată aduc accente de lumină și culoare pe suprafața pietrei deschise.
Opt scuturi heraldice regionale se desprind din stâlp, susținute de conducte de alimentare cu apă integrate discret în compoziție. Unele simboluri sunt ușor de recunoscut: bourul Moldovei, acvila Țării Românești, cerbul Maramureșului sau delfinii și ancora Dobrogei. Altele îi îndeamnă pe privitori să se apropie: cele șapte turnuri transilvănene sub simbolurile astrale, silueta unei mănăstiri din Bucovina ori motivele dacice și romane asociate Olteniei. Lucrarea invită la acele discuții pline de curiozitate în care fiecare încearcă să recunoască un nou detaliu.
Și apa participă la această precizie. Jeturile discrete și atent reglate pornesc din elementele heraldice în arcuri subțiri, aproape sticloase, și se întorc în bazin fără stropi puternici ori zgomot. Opera imaginată a lui Băicoianu este un simbol al unității, dar și un obiect de artă apropiat oamenilor, făcut să fie privit din toate părțile, cercetat și admirat de aproape.
După Revoluția Română, proprietarii hotelului au renovat și extins grădina de pe acoperiș, adăugând panouri discrete de sticlă, balustrade de protecție și suprafețe mai sigure, fără a sacrifica panorama. Fântâna a rămas punctul de atracție al terasei. Seara, ultimele raze ale soarelui încălzesc marmura, alama capătă o strălucire mai blândă, iar susurul apei însoțește conversațiile.
Așa își duce existența sculptura în Vraja Adevărată. Personajele se opresc lângă ea, încearcă să descifreze simbolurile heraldice și descoperă câte ceva despre România, în timp ce în jurul lor se desfășoară discuții mult mai personale. Drumul lung și neașteptat al fântânii, de la termenul diplomatic ratat până pe acoperișul de deasupra Capitalei, dă acestor momente propria lor istorie.
These images depict artworks and settings in the fictional world of True Charm. Real Romanian locations may appear; fictional objects and histories are not presented as documented cultural heritage.
Imaginile reprezintă lucrări și locuri din lumea fictivă a romanului Vraja Adevărată. Pot apărea locuri reale din România, însă obiectele și istoriile inventate nu sunt prezentate drept patrimoniu documentat.